Ghiță Mocan: Cuvântul în obiectiv

cuvantulbanner450

În perioada 14-16 iulie, la studioul Ancora vieții, recent înființat în Oradea, au avut loc o serie de înregistrări ale emisiunii „Cuvântul în obiectiv”. Realizată de Gheorghe Mocan, emisiunea își propune să ofere o oază de cunoaștere și de încurajare pentru oricine așteaptă mai mult de la viață. Bazată pe normele Sfintei Scripturi, atentă la dinamica socio-religioasă contemporană, emisiunea este fermă și curtenitoare în același timp. Nu este loc pentru subiectivism, mediocritate și nici pentru clișee retorice.

De la subiecte comune precum consilierea maritală, până la altele mai particulare precum bioetica, emisiunile înregistrate au acoperit o paletă largă sub aspect ideatic. Patru invitați de seamă au fost prezenți, cu fiecare dintre ei realizându-se câte două emisiuni. Un psihoterapeut cu convingeri profund creștine și cu aplecare spre diferite domenii ale culturii în persoana lui Marius Radu din Timișoara. Un pastor-poet cu o cunoaștere amplă în ceea ce privește spiritualitatea creștină și a slujirii, în persoana lui Dorin Druhora (San Diego, SUA). Un dogmaticiat strălucit, cu aprofundări în perimetrul Reformei și al teologiei moderne, în persoana lui Corneliu Simuț (Oradea). Un exeget meticulos și pasionat al Vechiului Testament, în persoana lui Silviu Tatu, de asemenea din Oradea.

Într-o atmosferă relaxantă, cele opt dialoguri au reușit să abordeze subiectele propuse pe înțelesul tuturor. Fără stridențe sau patinări, invitații au surprins aspectele cheie și au folosit metafore dintre cele mai inspirate. Credem că este un bun început și dorim să punem totul în slujba lui Dumnezeu. Nihil sine Deo!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s